Sunt o femeie scrisă în versuri nevăzute, o metaforă cu ochi limpezi și pași de catifea. Îmi port frumusețea ca pe o mantie de lumină discretă – nu strig, nu forțez, doar exist, și asta e de-ajuns. Gândurile mele sunt pline de fluturi care dansează între rațiune și vis, iar sufletul meu e o poezie care nu s-a terminat niciodată. Dezinvoltă în zbor, dar ancorată în adevăr, îmi trăiesc emoțiile ca pe o simfonie interioară. Vorbesc puțin, dar simt mult. În prezența mea se liniștesc vânturile grăbite și timpul parcă uită să curgă. Iubesc tot ce e subtil, tot ce e sincer și nevăzut. Sunt o femeie cu rădăcini adânci și visuri înalte. Cu fiecare pas, las o urmă de poveste – uneori o lacrimă, alteori o rază, dar niciodată indiferență. Nu sunt ușor de descifrat, dar pentru cei care rămân, sunt o comoară care se deschide încet. Frumusețea mea e tăcută și vie, la fel ca o floare care se deschide noaptea. Sunt ceea ce se simte dincolo de cuvinte, ceea ce rămâne când totul tace. O poezie între respirații.