Nu am nevoie să spun ce pot face. Dacă știi să simți, ai înțeles deja. Totul e în privire. În cum mă uit puțin prea mult, în cum rămân aproape, fără să ating, dar lăsându-te să vrei. Nu mă arunc. Nu mă grăbesc. Dar nici nu te las în pace. Corpul meu știe. Mă mișc încet, fără să par că vreau ceva. Și totuși, e acolo – dorința, vibrația, ritmul care se simte în aer. Îmi place tensiunea aceea care crește în tăcere. Îmi place să te fac să te întrebi ce urmează, dar să nu-ți spun. Vreau să te miști în spațiul meu, controlat de ceva ce nu înțelegi, dar care te ține acolo. Când ating, e pentru că vreau. Nu ca să seduc. Nu ca să impresionez. Ci ca să stârnesc. Ca să las urme. Pe piele. În minte. Nu sunt o fantezie. Sunt reală. Și când o femeie ca mine te lasă să te apropii, nu mai e nimic superficial. E instinct. E intens. E mult. Și odată ce simți… nu mai vrei altceva.